MEDITAȚIE ÎN PROZĂ (< fr. méditation < lat. lit. meditatio, meditație, reflecție) Specie a prozei poetice care dezvoltă teme filozofice, morale, probleme ale existenței, întocmai ca și meditația lirică. „Meditația în proză se orientează cu predilecție spre teme generale și se definește de la început prin opoziție cu proza faptică.” (M. Zamfir, Proza poetică românească în secolul XIX) Cultivată în literatura franceză de Volney, Les ruines ou Méditations sur les révolutions des empires ; Chateaubriand, Le génie du christianisme; Lamennais, Paroles dun croyant ș.a. În literatura noastră, atît în perioada pre-romantismuiui, cît și în aceea a romantismului generației de la 1848, meditația în proză constituie o îndeletnicire preferată de scriitori ca: I.H. Rădulescu, Gh. Asachi, dar mai ales C. Bolliac, creator a zece meditații în proză legate tematic între ele. Ex. „An, ce-n tot minutul mi-arăți lungimea ta! treci, grăbește-a tale timpuri! Sfirșește, du-te cu ale mele chinuri! fugi, tîrăște cu tine a mea restriște și-al meu apăsător! Zi, ce peste an mi-arăți nașterea mea! saltă, înalță-te din al anului șir.” (C. BOLLIAC, Meditația a V-a)